ţi-am epuizat toate miturile
le-am ars cu ţigara până când
s-au făcut cicatrici
pe coapse am scris
autograful
din cartea cu poza celebră
mai celebră decât trupul poetului
necunoscut secretul s-a rispit
ca sărutul neîntâmplat
printre gunoaie noaptea-şi strângea
părul încolăcindu-se-n jurul
gâtului meu ca o funie
urma să mă spânzur
dar nu cu tine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu