Se afișează postările cu eticheta important. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta important. Afișați toate postările

miercuri, 14 septembrie 2011

poem pentru adam şi eva (grădina pasiunii/lor)

ei sunt mereu importanţi în timp ce ele doar orbitează în jurul cravatelor strângând dorinţe şi sugrumând aşteptări e un fel de declaraţie de dragoste muşcatul mărului lui adam pentru eva e din păcate un gest reflex întru ascunderea disperării de-a fi atât de neînsemnată pe lângă toţi pomii cunoaşterii Lui din care mereu cad frunze în golul dintre coapsele ei ca nişte lacrimi împreunându-se mai devreme sau mai târziu conştiinţa decide cine pe cine pătrunde şi câte seminţe dau rod în grădina pasiunilor nu este loc decât pentru o singură pizdă şi un singură pulă restul sunt doar nişte clone permise într-un spaţiu mai mult sau mai puţin virtual acuplăm de şapte ori câte şapte

duminică, 12 iunie 2011

Lansare carte "Biografia coapselor" - 14 iunie, orele 17,30 la MNLR

Va invit cu drag pe toti cei interesati de lansarea volumului meu de debut poetic (vers alb) denumit, dupa indelungi dezbateri atat cu mine, cat si cu ceilalti "Biografia coapselor" (coperta razvan voiculescu, agentia qtraz), marti 14 iunie, orele 17,30 la sediul Muzeului National de Literatura din Bd. Dacia nr. 12 (zona P-ta Romana). Critici invitati: Felix Nicolau si Dan-Silviu Boerescu Din partea editurii Tracus Arte: Cosmin-Adrian Perta Despre carte va pot spune doar trei lucruri: "… O asemenea carte nu-ţi dă pace, nu îţi dă voie efectiv să o laşi din mână, te agresează şi te incită totodată. Cert este şi că un nou autor e pregătit să decoleze în eterul poeziei contemporane. Legaţi-vă centurile de siguranţă! Legaţi-vă centurile de castitate! Sau… invers, după gusturi!" (DSB) "(...) motivul cel mai important pentru care îmi place această poezie este tonul său, amestecul incredibil de reuşit, aliajul dintre jubilaţie şi dezabuzare, chiar cinism. Se poate face poezie cu cinism? Da, dacă reuşeşti să-l urci pînă pe culmile entuziasmului, ale extazului!" (Liviu Antonesei) "(...) Mirela Lungu are vocația transformării angoaselor personale în texte prin care receptorul să i se identifice. Nesofisticată stilistic, cu destule metafore reușite pe care le realizează firesc, autoarea este o adeptă a confesiunii la persoana întîi clară și revelatoare." (Horia Garbea)