Se afișează postările cu eticheta licentios. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta licentios. Afișați toate postările

miercuri, 14 septembrie 2011

strict confidenţial (scenariu XXX) - partea I

nu ţi-am spus niciodată că te iubesc pentru că ştiam clar că în secunda aia vom crăpa eu şi imaginea ta schelălăind printre picioarele mele gonflabile când am venit prima oara la tine simţeam că vrei să mi-o tragi cu orice preţ si asta m-a făcut să devin precaut de frigidă aşa că degeaba mă tot masturbai disperat eu nu aveam cum să mă excit înţelegi pentru că voiam mai mult decât o simplă finalizare cu sau fără efect iubirea este cea mai de neînţeles taină a universului asta cretin ştiu mi s-a făcut atunci o silă de mine de tot ce ne ţinea împreună în patul din care nu puteam parcă să mă ridic şi profitai de asta desigur ca să practici la infinit jocul masturbării cu trupul unei femei indecise cu mâinile ei naive şi reci nici măcar în baie n-a mers îţi jur că mă simţeam exact ca în filmele porno şi nu visam nici o clipă s-o sug nici s-o ţin lângă piept sau între degete ca pe un instrument la care să-mi cânt o noapte singurătatea între noi exista un zid mai mult sau mai puţin mental te-aş fi putut umili dar aş fi pierdut o iluzie încă frumoasă.

poem pentru adam şi eva (grădina pasiunii/lor)

ei sunt mereu importanţi în timp ce ele doar orbitează în jurul cravatelor strângând dorinţe şi sugrumând aşteptări e un fel de declaraţie de dragoste muşcatul mărului lui adam pentru eva e din păcate un gest reflex întru ascunderea disperării de-a fi atât de neînsemnată pe lângă toţi pomii cunoaşterii Lui din care mereu cad frunze în golul dintre coapsele ei ca nişte lacrimi împreunându-se mai devreme sau mai târziu conştiinţa decide cine pe cine pătrunde şi câte seminţe dau rod în grădina pasiunilor nu este loc decât pentru o singură pizdă şi un singură pulă restul sunt doar nişte clone permise într-un spaţiu mai mult sau mai puţin virtual acuplăm de şapte ori câte şapte

joi, 8 septembrie 2011

7 zile (addicted2love)

eşti o femeie frumoasă mi-a spus artistul pe mess ar fi păcat să nu te sculptez am nevoie de un atelier şi sapte zile cu tine cât a creat dumnezeu lumea nu vrei să vii la paris mi te şi imaginez cu o carte în mână la intrare b.c.u va geme de lume să citească poeme îndrăzneţe & sexy eşti genul curajos de femeie nu-ţi place să scrii diafan oare cum te îmbraci şi pielea ta cum e roză sau albă creolă nu ştiu mai bine-mi spui despre asta vreau să mă exciţi să fiu insomniac & dependent de tine ca de barbiturice sau cola să ajung la extaz fără îngeri şi fără atribute divine să nu trecem de partea cealaltă iubito să nu-l amestecăm pe dumnezeu în futaiuri aşa că scrie dracului poemul din nou.

duminică, 28 august 2011

11 minute (sexperiment)

îmi vine să te fut pur şi simplu spuse bărbatul aşezat deasupra sânilor mei descătuşaţi de sutien şi mistere ca şi cum asta ar fi o mantră sau o rugăciune ceva un fir de păr tresare şi se încolăceşte în jurul gâtului apoi alunecă până la penisul excitat cu viteza luminii în încăperea cu draperii de catifea roşie trag aer în piept mă înroşesc şi ating firul cu buzele până se desprinde de carnea aceea fierbinte îi dau drumul în aer se aşează ca un fulg pe sofa în timp ce facem dragoste îl simt sub coapse mă gâdilă şi-mi vine să râd dar mă tem ca asta o să ne strice orgasmul aşa că mă gândesc la adam & eva cum şi-o trăgeau ei în sânul lui avram printre animale şi flori într-un spaţiu şi timp pur imaginare tu simţi dorinţa cum îţi inundă venele şi-ţi invadează creierul eu ştiu că pentru 11 minute întreg universul se zbate între coapsele mele şi îl strâng cu toată forţa unei fetiţe ce nu vrea să renunţe la păpuşa ei în ruptul capului