duminică, 31 iulie 2011

last wish (orbitor*)

uneori simt nevoia să fiu trădată minţită violată şi apoi magistral mângâiată pe coapse ca şi cum aş fi victima principală a unui şir nesfârşit de întâmplări identice cu femei şi bărbaţi care mai de care mai perverşi schimbători incapabili de iubire necondiţionată cu toţii suntem oameni în fond şi asta înseamnă că iubim să greşim să ne greşim vocaţia patul cuvintele din speech-ul ţinut înainte sau după masa servită cu dichis în livingurile largi ale conştiinţei generoase ca o poartă de fotbal unde înscriem gol după gol printre picioarele partenerului open-minded cu sufletul deschis la culoare şi ochii adânci atât de adânci că ne pierdem cu totul în ei sensul vieţii sensul acelor de ceas sensul giratoriu nu contează întotdeauna mai avem ceva de pierdut chiar dacă ni se spune contrariul noi ştim foarte bine cât costă ţigările arse pe pielea sentimentelor noastre desenăm visele cu scrumul zburând din copaci ca nişte maimuţe în jungla bananelor incredibil de dulci şi unduitoare femeile se îngălbenesc în timp ce bărbaţii le decojesc indiferenţi straturile conştiinţei încă necoapte ca şi cum asta ar fi suprema declaraţie de dragoste făcută unei minore sălbatice pentru care nu există noţiunea de viol pe coapsele ei sunt tatuate planetele venus şi marte în poziţii indecente se întâlnesc orbitor pe axa trupului meu luceferii se plimbă ca nişte nuferi din ce în ce mai albi şi mai strălucitori mi se pare că mâinile îmi devin crengi şi te apuc de frunze până când îţi cad toate îndoielile principiile protecţiile iubitule da aşa minte-mă înşeală-mă iubeşte-mă ca pe ultima ta dorinţă

bikinii mei roz (peste 20 de ani)

s-a asternut liniştea peste bikinii mei roz puşi la uscat regretele sunt nişte cârlige ce prind fără milă dantela printre doi craci de bărbat vezi lumea ruptă în fund femeile cos cu zulufii lor blonzi castanii sau roşcaţi stau pe ace şi-mi spun că toate găurile sunt amintiri ce se vor vinde ca aurul după moarte generaţiilor post post post decembriste făcând sex pe statuile noastre

duminică, 17 iulie 2011

blank heart (cocoşatul de la notre-dame)

locuiesc între pereţii inimii mele & sunt fierbinte am creierul blank mă excit cu viteza luminii cuvintele se nasc şi mor în minţile userilor toate pozele vorbesc aceeaşi limbă mângâie sânii spatele fesele coapsele profesionistele ştiu exact ce-ţi trebuie să creşti copilul din tine să-l duci departe de compromis disperare minciună ne privim o secundă în ochi şi zărim cocoşatul din spatele manechinului cărând după noi vise iluzii speranţe ne-ar fi mai uşor de ne-am ştii urâţi mai urâţi decât imaginea din oglinda beţivului călcând cu grijă pe cioburi în şlapi şi bikini cosmosul pare-un uriaş *** prezervativ pe sticla de whisky la gheaţă

duminică, 10 iulie 2011

x şi zero (the story behind the story)

ţi-am epuizat toate miturile le-am ars cu ţigara până când s-au făcut cicatrici pe coapse am scris autograful din cartea cu poza celebră mai celebră decât trupul poetului necunoscut secretul s-a rispit ca sărutul neîntâmplat printre gunoaie noaptea-şi strângea părul încolăcindu-se-n jurul gâtului meu ca o funie urma să mă spânzur dar nu cu tine